Ce e mai plăcut decât să mănânci? Să găteşti cu alţii!

Una dintre marile plăceri ale vieţii este să te înveţe să repeţi ceva despre tine ca pe o poezie, pentru ca apoi să întoarcă la 180 de grade realitatea ta, preschimbând-o în ceva ce te intrigă, pe care nu îl mai recunoşti, dar care îţi place extrem de tare. Cam aşa stau lucrurile cu mine şi gătitul aka nou-descoperita mea pasiune!

Dacă m-aţi fi întrebat acum ceva timp ce părere am despre amestecul mai multor ingrediente într-o tigaie pâlpâind pe un foc voios, aş fi spus că este un chin inutil pe care îl poţi înlocui uşor, curat şi sănătos cu amestecul aceloraşi (într-o proporţie mai mică sau mai mare) ingrediente, într-un bol transparent de salată. Adică fugeam cât mă ţineau picioarele de orice fel de mâncare care presupunea rumenitul, prăjitul, şi, mai rău decât toate, fiertul. Nu eram raw vegan, nici pe departe, aşa cum o dovedea dragostea mea puternică, pasională şi interzisă pentru KFC, eram doar...mai tânără, cred.

Şi iată cum, odată cu înaintarea în vârstă, a început, încet-încet, să îşi facă loc şi pasiunea pentru gătit în viaţa mea. A pornit mai întâi ca o boare timidă, cuprinsă între câteva porţii aburinde de paste sau o farfurie colorată cu orez imaculat şi un topping rustic de ciuperci. A continuat apoi cu clătite, supe creme şi din nou, mai multe sortimente de paste. Mi-a ieşit şi o supă de roşii cu busuioc şi chiar şi spanacul de care am vorbit cândva şi pe blog (bine, spanacul nu mi-a ieşit mie, am fost doar cofondatoare a sa). Ideea e că am depăşit centimetru cu centimetru o barieră pe care odinioară o credeam prea înaltă (şi plictisitoare) ca să mă încumet măcar să o depăşesc. Acum ţintesc spre o supă cremă de dovleac şi croissante franţuzeşti. Ambiţii pământene, nicidecum situate în necuprinsul zenit al marilor maeştri ai bucătăriei.

Produsul final

Nu vreau să vă amăgesc în a mă considera un fel de descendentă cool a chef-ilor cu stele Michelin. Nu, nici pe departe. Sunt încă începătoare în ale bucătăriei, fără să beneficiez de un maestru cu puteri de Împărat din Star Wars, care să mă transforme în Darth Cooking Vader-ul său.

Dar, ca un ghiocel timid, am început şi eu să îmi iţesc capul deasupra învelişului fabulos al preparatelor culinare sofisticate. Experienţa despre care vreau să vă povestesc azi nu ţine însă de feluri de mâncare cu profil de restaurant de maxim de stele, ci este mai degrabă una încărcată cu sentimente: şi anume, gătitul în compania familiei.

Ingrediente colorate

Cu alte (mai de înţeles) cuvinte, în weekend am gătit pizza alături de două bucătărese dragi, din a mea familie. Pizza cu de toate, rumenită la cuptor şi de conversaţii spumoase. Începută cu un aluat crescut până să venim noi, şi continuată cu ingrediente tăiate cu precizie de concurent MasterChef (nu de mine, bineînţeles) şi aşezate cuminţi în boluri colorate. Să tot fi fost caşcaval, salam, ardei, roşii şi măsline. Că doar o dată e weekend (de fapt, nu e doar o dată, dar, aşa cum spune una dintre talentatele bucătărese de mai sus, „vorba vine”). După ce au aşteptat liniştite în boluri, mărunţite şi aţâţând pofta mea, a bucătăreselor şi a două pisici absolut drăguţe, ingredientele au fost presărate cu un strop de magie pe aluatul uns apoi cu ou, au fost acoperite protector cu încă un strat de caşcaval şi trimise să se coacă la cuptor. O oră s-a scurs şi au fost scoase frumos afară, porţionate şi pregătite să-şi îndeplinească menirea primordială: aceea de a ne hrăni pe noi! Bineînţeles, în tot acest răstimp, au fost fotografiate cu insistenţă de paparazzi, şi au zâmbit timid (dar încurajator), ca orice vedetă la pozat.

Mâinile talentatelor bucătărese (şi pizza tot a lor)

Mărturisesc că eu nu am contribuit prea mult la naşterea acestei apetisante pizza (care a fost delicioasă, vă jur cu mâna pe orice colecţie lansată vreodată de Valentino). Dar mi-am descoperit o nouă pasiune: aceea de a găti în compania celor dragi. Pentru că ingredientele se amestecă mult mai bine cu tone de râs, se coc mai repede atunci când e sporovăială în jurul lor şi cu siguranţă sunt mai gustoase atunci când sunt împărţite generos (şi cu pisicuţele din dotare, but of course).

Ca prin magie

Tot ce sper este ca, după această postare elogioasă, să mai fiu invitată de cele două bucătărese dragi mie să...bucătărisim împreună!

Poftă bună, oriunde aţi fi!