Mulţumesc, J.K. Rowling, pentru copilăria mea!

Fac parte din acea generaţie care a crescut cu Harry Potter şi sunt recunoscătoare pentru asta. Ştiu, sună a declaraţie de Alcoolicii Anonimi. Ceea ce nu o face însă mai puţin adevărată. Dacă alţi copii se pot lăuda că au călătorit imaginar pe puntea din Toate pânzele sus, că au învăţat cot la cot cu Cireşarii sau că au descoperit minunile lumii cu Jules Verne, noi ne mândrim cu faptul că ne-am colorat copilăria cu magie.

Sunt mai mult decât fericită că primele mele pagini au dat bineţe unui orfan năpăstuit de soartă, care descoperă prietenia între zidurile reci ale unui castel ca din poveşti, şi nu unui vampir sclipicios la soare sau unei fete obligate să ucidă în jocurile din viitor ale foamei. Sunt de-a dreptul onorată că am învăţat din filele unei cărţi ce e curajul, recunoştinţa, prietenia de mai sus, că poţi să îţi schimbi destinul şi că e întotdeauna de o mie de ori mai greu să te opui unui prieten, decât unui rival. Ştiu că pierderile din Harry Potter m-au pregătit să fac faţă tumultului de morţi din Game of Thrones. Da, sunt şi un picuşor tristă că la 11 ani nu am primit o scrisoare de admitere la Şcoala de magie şi vrăjitorii şi cu siguranţă sunt decepţionată că nu m-a inclus nimeni într-o fotografie care se mişcă sau într-un tablou care vorbeşte. Dar asta e, viaţa merge mai departe.

Copiluuuuul aici

După elogioasa introducere de mai sus, este mai mult decât evident că am tremurat de nerăbdare ca un copil în faţa primei sale baghete, aşteptând ca bufniţele călătoare (a se citi curierii de la emag) să îmi aducă cea mai nouă lansare din seria mult iubită, Harry Potter şi copilul blestemat. Trebuia să îmi vedeţi cocul val-vârtej, cu care sunt sigură că l-am speriat pe viaţă pe bietul angajat de la Fan Curier. Nici nu mai conta, bijuteria coroanei literare era a mea.

Piesa în două acte, cum este numită cea mai nouă adiţie la universul poterian, nu este chiar cartea la care mă aşteptam, dar nici nu mai contează. Las dezamăgirea pe seama altor fani ai lui Harry. Eu nu pot să simt decât recunoştinţă, ceea ce spune multe despre influenţa pe care J.K. Rowling a avut-o nu numai asupra copilăriei mele, dar şi asupra maturizării ca cititor sau a stilului meu de a scrie. Şi, peste ani şi ani, nu pot decât să îi mulţumesc pentru că personajele ei reuşesc să mă emoţioneze chiar şi cu cele mai simple cuvinte (da, always-ul lui Snape este probabil cuvântul meu preferat din toată literatura – what comes first stays first) şi să mă mişte până la lacrimi chiar şi cu cele mai lacrimogene declaraţii, pe care le-aş taxa cu siguranţă la alte personaje, din alte cărţi.

Prin urmare, nici nu mai contează cum a fost The cursed child, şi regret dacă aţi poposit aici pentru o recenzie, pentru că nu asta veţi găsi. Aceasta este o postare de recunoştinţă pentru Joanne, supranumită literar J.K. Rowling, deoarece editorii ei considerau la începutul anilor 90 că o femeie nu ar fi reuşit să atragă cititorii de sex masculin.

So, mulţumesc, Joanne, pentru o Hermione care a arătat lumii întregi puterea fetelor (mai ales a celor care citesc), pentru Harry şi Ron, pentru Snape şi Dumbledore, pentru gemenii Weasley, Lupin şi Sirius, pentru profesoara McGonagall, pentru dulciurile tale fanteziste şi pentru ospeţele fermecate de la Hogwarts, care au determinat milioane de copii să îşi terorizeze părinţii cu cereri culinare cel puţin ciudate. Dar, mai presus de toate, mulţumesc pentru faptul că ai dăruit mături imaginare fiecărui prichindel care te-a citit şi pentru că l-ai învăţat să cucerească cu ele înălţimile de necuprins ale fanteziei. Şi dacă va fi ca pana mea virtuală să fie dăruită cu măcar a mia parte din creativitatea, umorul şi căldura scrisului tău, aş fi cu siguranţă cea mai norocoasă fată.

Sursa: quotesgram.com

Voi încheia cu emoţionantele cuvinte ale celei care şi-a câştigat dreptul de a fi mereu Joanne (sau cum vrea ea să i se spună): Hogwarts will always be there to welcome you home!

Mai e cineva fan Harry Potter pe aici?