Am vrut să văd The Girl on the Train înainte de a şti că există
o carte bestseller la origine, aşa că nu pot fi acuzată de fire părtinitoare
sau de suflet de cititor rău, care aruncă de fiecare dată cu ouă stricate în
adaptarea cinematografică, aşa, din principiu. E adevărat, am vrut să văd Fata
din tren în principal pentru că juca Luke Evans (a doua mea pasiune vinovată
după Chris Hemsworth), dar asta e o cu totul altă problemă.
 |
| Rachel |
Iată ce ne spune filmul cu pricina (şi cartea care a stat la
baza sa): Rachel (Emily Blunt) e o alcoolică părăsită de soţul ei Tom (Justin
Theroux), care trece în fiecare zi cu trenul prin casa pe care o împărţise cu
acesta, şi în care el trăieşte acum cu amanta transformată în soţie, Anna
(Rebecca Ferguson). Rachel o urăşte pe Anna, iar sentimentele sunt reciproce,
amestecate şi cu un strop de teamă în cazul celei din urmă, din cauza
raidurilor şi telefoanelor misterioase de la care Rachel nu se abate, dar de
care nu îşi mai aminteşte. Ca să îşi distragă atenţia, protagonista noastră cu
probleme spionează un cuplu care îi pare întruchiparea fericirii: Megan (Haley
Bennett) şi Scott Hipwell (Luke off Evans), şi de care devine un picuţ (doar un
picuţ) obsedată. În momentul în care o zăreşte pe blonda jumătate feminină a
perechii sărutând un străin, e de la sine înţeles că o ia razna, simţind trădarea
mai atroce chiar decât pe cea a soţului ei. Bineînţeles, îşi lasă fantezia să
zburde şi se imaginează lovind-o pe Megan, o pedeapsă binemeritată. Mare îi e
mirarea însă atunci când se trezeşte a doua zi lovită, plină de sânge şi mahmură
şi află că Megan a dispărut de acasă.
Ştiţi acea zicală care ne face pe toţi fericiţi, „Thank God
it's Friday”. Cred că la fel au exclamat şi producătorii The Girl on the Train: „Thank
God for Emily Blunt”. Dacă Fata din tren are o calitate salvatoare, aceea e
jocul actoricesc. Blunt e pur şi simplu minunată în rolul beţivei Rachel, având
puţin din toate: disperare, confuzie, nebunie şi chiar şi un strop de ameninţare
în priviri care te face şi pe tine, privitorul răsfăţat şi alintat în pături,
să te temi de ea. Dar norocul (care se pare că le-a curs din cer producătorilor)
e că talentul lui Emily e completat şi de un cast secundar solid: Haley Bennett e suavă, ingenuă, ademenitoare şi aeriană precum Megan, iar Rebecca
Ferguson reuşeşte să redea perfect răceala Annei, chiar şi în absenţa unui
scenariu care să o ajute. Luke Evans e Luke Evans, şi până şi Justin Theroux se
pare că e mai mult decât soţul lui Jennifer Aniston.
 |
| Mda...Luke Evans |
Dar să ajungem la partea cea mai importantă a recenziei, aka
problemele cu filmul. Ştiţi acea meteahnă a producătorilor, în particular, şi a americanilor,
în general, de a pune pe sticlă numai lucruri frumoase, pentru ca ochii privitorului să se
umple de splendoare şi să rămână orbi la orice posibil deficit? Ei
bine, această tendinţă atinge apogeul în Fata din tren. Rachel cea din carte e
grasă şi complet decăzută fizic, iar Emily Blunt. în cele mai rele momente ale
sale, pare doar...un pic obosită. Desigur, ajută şi jocul ei actoricesc, dar te
întrebi: oare nu au găsit nicio actriţă cu un look mai...pământenesc? Deşi nu
mă deranjează în general această tendinţă hollywoodiană, o parte integrantă din
personajul Rachel era lipsa sa de sex-appeal, imposibilitatea de a trezi măcar
un sentiment plăcut în inimile bărbaţilor, ceea ce îi întăreşte şi mai tare
dezgustul faţă de sine. Blunt nu are cum să treacă acest test. Aceeaşi dragoste
faţă de bine şi de frumos a producătorilor (sau a scenariştilor) se remarcă şi în
construcţia personajelor Anna (în roman e o femeie rece, capabilă de orice
pentru a nu pierde ceea ce avea) şi Megan (egoistă şi adeseori arogantă în carte, aparent doar o victimă inocentă, rănită în film). De ce oare trebuie să
fie totul magic şi colorat pe ecrane, de ce, Hollywood-ule, chiar şi atunci când
nu e cazul?
Dacă adaugăm şi scenariul dezlânat, care abundă în indicii ce
lipsesc în carte şi care parcă indică cu degetul roz, vopsit strident, ca nu
cumva să nu fie remarcat, răufăcătorul, dar şi lipsa de tensiune (oricâte flaws
ar avea cartea, tensiunea e unul dintre plusurile sale), se întrupează tabloul
unui film care ar fi fost OK, dacă nu ar fi existat nicio carte la baza sa.
Dacă aş fi primit un ban de câte ori am spus asta: citiţi cartea şi vizionaţi filmul doar dacă ţineţi neapărat să
o vedeţi pe Emily Blunt într-un rol de zile mari (dacă Fata din tren ar fi fost
un film peste medie, cu siguranţă actriţa britanică ar fi primit o nominalizare
la Globurile de Aur, posibil şi la Oscar).
Surse foto: IGN.com, The Guardian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu