Uitaţi de Crăciun, de zilele de naştere sau de Valentine’s Day:
perioada magică a anului nu e niciuna dintre cele enumerate anterior, ci, aşa
cum orice fată îndrăgostită de modă o ştie, sunt reducerile!
Iubesc moda! Aş putea să mă plimb ore întregi prin magazine, fără
ca picioarele mele delicate să strige vreo clipă „ajutor”. Fac parte din acea
categorie de oameni care consideră că atingerea mătăsoasă a unei rochii sau mângâierea
rafinată a unui pulover de caşmir pot, dacă nu rezolva, măcar amâna sau îndulci
apăsarea grea a unei probleme. Că vibraţia, veselia, fantezia colorată
a modei, povestea pe care o spun unele ţinute, amintirea pe care o
reflectă în cute sau pe care o prevestesc în moliciuni, pot salva într-un fel
lumea asta bătrână şi coruptă. Că hainele ne pot ajuta să ne schimbăm, să căpătăm
încredere în noi, să înlocuim preţ de o rochie rolul de omidă care se târăşte în
lumina rece a zilei cu cel de fluture care dansează sub întunericul înstelat de
pe înserat (ceva asemănător povestea odată Coco Chanel).
Cu toate acestea, deşi iubesc moda, nu am scris niciodată
despre ea. Pe blog, desigur. Sau aproape niciodată. Nu aş şti să spun de ce,
poate pentru că mă întâlnesc atât de des cu ea în afara blogului, încât am
impresia că nu am şti ce să ne spunem aici. Dar cum „niciodată” există doar ca
să fie spulberat şi contrazis cu măcar o dată, să purcedem la a scrie prima mea
postare despre modă de pe Alice.
Revenind (după o introducere un pic explicativă şi mult prea
lungă) la oile (aka hainele) noastre: ce mi-aş lua eu de la reducerile de iarnă 2017!
În primul rând, un palton de calitate. Camel să fie, şi să
semene cu cel din imaginea de mai jos. Un palton în tonuri rafinate, calde
precum nisipurile verii, e una dintre cele mai bune achiziţii de iarnă. Vă
poate transforma stilul cât aţi zice „modă” şi este cea mai simplă modalitate
de a preschimba un outfit banal într-unul cu atitudine. Nu mă credeţi? Într-un
episod din Downton Abbey, sofisticata Cora (personajul meu preferat, pentru cei
care se uită) o salvează pe o Mrs Hughes de la o imagine de mireasă veştejită
(singura ei rochie era o vechitură curată, dar extrem de plictisitoare) dăruindu-i
un palton, iar şefa servitoarelor păşeşte spre altar ca o adevărată Cenuşăreasă.
În al doilea rând, o pereche de cizme peste genunchi. Chiar dacă (momentan, fingers crossed) nu am fondurile necesare pentru a-mi cumpăra o pereche de Stuart Weitzman over-the-knees, merge şi una de la Zara. Sunt un must have, mai ales că se potrivesc la orice, de la mini cu aer vintage de Pretty Woman la blugi şi fuste midi.
Nu poţi lăsa niciodată să treacă perioada reducerilor fără a-ţi
mai adăuga o pereche de botine (visul meu, nişte botine albe, achiziţie
obligatorie, o pereche de botine înalte, deasupra gleznei, cu toc gros) şi nişte
blugi (vreau neapărat unii cu tivul deteriorat, bicolori, a la Vetements - mai am unii de la Londra, dar nu sunt chiar identici :)) )
Desigur, e necesar să adaugi şi câteva piese decadente de
lenjerie şi cel puţin o pijama pufoasă, numai bună de purtat pe timp de iarnă
aspră.
Să mai continui? Nu mă mai pot opri! Cine ar putea spune nu
unui hanorac a la Bella Hadid, unui pulover lung şi moale, unei rochii de
catifea (nu poţi avea suficiente sezonul ăsta) sau pur şi simplu unei fuste
plisate de toată frumuseţea? Sau unei cămăşi albe, unui body luxos sau unui
item (orice item) cu volane? Sau poate o maletă...
Mă opresc, pentru că deja simt cum portofelul meu pârâie
nesuferit, cum cardul încearcă să se ascundă într-un buzunar ferit şi economia
aplaudă satisfăcută, iar mustrătorii consumerismului se încruntă dezamăgiţi!
Şi, dacă tot a venit ora adevărului, pot să mărturisesc, cu mâna
pe inima şi sufletul neîmpânzit de regrete că, în afară de hanorac, de fusta
plisată, de body şi de maletă, deja m-am aprovizionat cu toate cele
de mai sus. Nu-mi fac griji, pentru că reducerile încă mai palpită, fierbinţi în
magazine. Da, sunt dependentă de cumpărături (cel mai probabil), şi nu, nu
vreau să mă lecuiesc.
Acum, că am spus-o şi pe asta, vă urez: reduceri fericite şi cât
mai multă împlinire, bogăţie în suflete şi în dulapuri şi sărăcie în portofele!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu