Listă de motive numai bune de uitat la Downton Abbey

Am o veste proastă: s-a terminat Downton Abbey.

Da, ştiu: Downton Abbey s-a terminat din 2015, dar eu abia am văzut ultimul episod, aşa că în cazul meu rana e adâncă şi pulsândă.

Downton Abbey e singurul serial (de până acum) pe care l-am văzut de la cap la coadă. Veţi spune probabil: dar cum? Ei bine, s-a întâmplat că am renunţat la Gossip Girl, Lost şi la How I Met Your Mother înainte de a-şi da obştescul sfârşit, iar celelalte seriale la care mă uit se filmează încă! Norocoasa de mine, nu? Nu, pentru că s-a terminat Downton Abbey.

Ei!

Acum, că am stabilit deja cât de răvăşită sunt după TV finale de la Downton Abbey, urmărită ea şi cu doi ani întârziere, pot să îmi continui mărturisirea: a fost pentru prima dată când am lăcrimat la un serial, fără să fie amestecată vreo moarte tragică la mijloc. Nu am plâns pentru că s-a întâmplat ceva rău (în Downton Abbey nu se întâmplă niciodată nimic rău), ci pentru că there is no more of it.

Încetez, pentru că intuiesc că deja încep să devin supărătoare. Şi ca să fac cinste serialului atât de mult iubit, iată câteva motive pentru care toată lumea (da, chiar, toată lumea) ar trebui să se uite la Downton Abbey!

1. Downton Abbey nu e un serial din acelea (ştiţi la care mă refer, voi, privitori de zombie mergători, de urzeli ale tronurilor sau de lucruri şi mai ciudate). În Downton Abbey nu se întâmplă nimic rău (bine, cu excepţia a două momente, pe undeva pe la mijlocelul serialului), aşa că nu trăieşti permanent cu teama că îţi vei pierde răsuflarea, inima, raţionamentul sau cumpătul. Totul e la locul lui, condimentat cu puţină bârfă a servitorilor, un strop de scandal al nobilimii şi câteva acuzaţii de crimă, dar nimic grav, pe onoarea lor de familie de conţi.

2. Rochiile lui Lady Mary, Lady Edith şi Lady Rose şi ale Contesei Grantham, Cora, sunt absolut superbe. Acţiunea serialului începe în 1912, odată cu scufundarea Titanicului, şi se încheie în 1925, ceea ce înseamnă că ochii ne vor fi răsfăţaţi cu două dintre cele mai frumoase decade din modă.

Iar scenografia e şi mai şi, aşa că, să trăiesc un an la Downton, alături de Crawley şi de ai lor, se situează sus printre rezoluţiile mele de seriale, aproape la egalitate cu a-l întâlni pe Robb Stark înainte de Red Wedding şi a-i explica pe îndelete cum stă treaba cu Lannister şi Frey. 

3. Eroii noştri sunt personaje pe care ţi-e drag să le îndrăgeşti. Poate că Mary e un pic cam înţepată, iar Edith de-a dreptul nesuferită în primele sezoane, dar Robert e pur şi simplu perfect (cu excepţia unor episoade, în care scenariştii pur şi simplu au avut parte de o cădere sau au lipsit nemotivat de la serviciu, lăsând nişte extratereştri nesimţitori să scrie replicile), iar Cora e adorabilă. Ştii că poţi să râzi cu ei, simţi că poţi să le fii alături şi, paradoxal, intuieşti că, dacă ar fi reali, aţi putea fi prieteni buni, în ciuda celor 1824282224 de clase sociale care vă despart.

4. Pentru că... Violet Crawley, Dowager Countess of Grantham. Maggie Smith a renunţat la bagheta de Minerva McGonagall din Harry Potter şi a primit în schimb magia unui personaj absolut savuros. Contesa e o lady cu limba ascuţită, cu maniere perfecte şi cu păreri delicioase despre orice formă de evoluţie a societăţii, de la telefon, curent electric sau...weekend, pe care, fireşte, le dezaprobă. Face jumătate din farmecul serialului, de una singură!

5. Limbajul melodios, ironiile fine şi conversaţia de lume bună. Dacă vrei să înveţi o engleză care curge precum mierea pe rană (cu tot cu proprietăţile ei antibacteriene), atunci Downton e cel mai bun serial la care te-ai putea uita. Până la urmă, personajele sale obişnuiesc ca, în fiecare seară, să se îmbrace în cele mai bune haine şi să ia cina, cu ştaif, chiar dacă nu au niciun oaspete.

6. Lecţii de viaţă. Da, cel mai probabil, dilemele noastre existenţiale nu au legătură cu ce moştenitor bogat să ne tragem de soţ sau ce să facem pentru a nu mai fi acuzaţi de crimă, noi şi respectivul soţ, dar tot poţi învăţa ceva de la downtonienii noştri. Că nu strică să fii amabil şi politicos, să îţi mai lustruieşti un pic manierele, postura şi gesturile. Că demnitatea nu ţine de poziţia socială şi nici bunătatea nu e căpătată odată cu averea (sau dimpotrivă). Şi că, uneori, merită să îţi pui rochia cu paiete (cea de bun gust, să ne înţelegem), pantofii cu toc, să măsori cu linia tacâmurile la masă şi să le oferi celor dragi ţie cea mai fină sclipire a ta!

PS: Ce mă fac eu? Unde mai găsesc un serial atât de paşnic, şi drăguţ, şi eminamente pozitiv, aşa ca Downton? Ajutor, vă rog!

Foto: Downton Wiki, giphy.com