Trebuie să se fi stricat, altfel cum să îţi explici că unii
oameni de la noi mai reuşesc să se privească în ele?
Şi nu, nu vorbesc despre oglinzile în care ne reflectăm noi,
fetele, chipul, care ne ajută să aplicăm concelear-ul în V şi să ne estompăm ca
la carte strobing-ul. Azi nu e vorba de oglinda Albei-ca-Zăpada, cât mai degrabă
de oglinda lui Dorian Grey. Da, ştiu, Dorian avea portret, nu oglindă, dar înţelegeţi
voi simbolismul.
În cazul în care am fost prea subtilă în rândurile de mai sus,
mă refer la situaţia politică din ţara noastră. Democraţia e ameninţată, pusă
sub lupă, luată în derâdere sau, dimpotrivă, transformată în crez mai presus de
frig şi de năpaste. Dar Alice nu e un blog de politică, aşa că nu voi analiza
implicaţii sau demasca manipulări. Ci vor vorbi azi despre altceva, despre
umanitatea acestui conflict (sau, mai degrabă, despre lipsa ei).
Cu alte cuvinte, despre o Românie scindată în două. Străinii
ne admiră, politicienii ne batjocoresc, dar realitatea este că noi luptăm unii împotriva
altora. Copii luminaţi sunt în Victoriei, bătrânii cu părul alb (şi vreo câţiva
rătăciţi din alte generaţii) sunt în Cotroceni. Tabăra din Victoriei îşi râde
de cea din Cotroceni, tabăra din Cotroceni o urăşte pe cea din Victoriei (let's
face it, aşa e).
Democraţia se clatină, Europa e speriată, sufletul lui Putin cântă,
România iese în stradă, iar istoria ne priveşte pe toţi, de undeva de sus,
impasibilă, întrebându-se plictisită când ne-om învăţa şi noi lecţiile. Ce lecţii?
Ei bine, asta e o #altăîntrebare
Cine mai are timp să se uite în oglindă? Mereu am considerat că
e atât de important să te poţi privi în oglindă, din nou, în cea simbolică, nu în
arma noastră de beauty. Şi, din păcate, azi ne luptăm unii cu alţii din cauza
acelora care nu se mai privesc în oglindă (sau se văd într-una distorsionată).
Şi mă refer aici la privitul de dimineaţă din oglindă, la
primele ore, când chipul ţi-e încă proaspăt (sau nu), când nu ai apucat să îţi
aplici crema anticearcăn a bogăţiilor din jur şi nici să îţi administrezi injecţia
cu energia perspectivelor şi mai înfloritoare care te aşteaptă, obţinute pe căi
mai mult sau mai puţin cinstite.
Dar ce, parcă politicienii noştri ar trebui să se privească în
oglindă? I know, right? Ce mai contează reflecţia, când poţi s-o poleieşti cu
aur ca s-o acoperi? Sau, la o adică, să te dezici de tot de ea şi s-o ascunzi în
pivniţele pline cu tot ce au baronii de la Teleorman, numai aşa, ca să nu îţi
mai stea în cale? Dar guess what, oglinda asta e magică şi nu se dă bătută,
poate doar se retrage strategic, numai aşa, ca să se amuze şi ea un pic pe seama
ta. Oglinda nu poate fi mituită şi nici ameninţată. Mai grav e că nici nu
protestează în stradă, ca să o poţi trimite acasă, şi nici nu e alimentată cu zahăr,
făină şi ulei, ci cu ceva mult mai...necuantificabil şi cam imposibil de cumpărat.
Cu ceva ce se numeşte karma.
Şi circulă o vorbă prin târg: karma is a bitch! Şi te aşteaptă,
cândva, când e prea târziu, şi nu mai ai nici timp la dispoziţie, şi nici averile
nemăsurate nu se mai pot pune pavăză între tine şi haosul care se învolburează rău-prevestitor în
oglindă (asta în cazul în care nu ţi-o sparg alţii în faţă, mai devreme). Şi
atunci va trebui să dai cu ochii nu de protestatari, ci de propriul chip sluţit,
schimonosit, ciopârţit ca în filmele horror. E un şoc puternic, şi se spune că şi
Dorian Grey a murit din cauza lui, şi el era uns cu toate alifiile.
Un singur lucru mai am de spus: păstraţi-vă oglinda curată! #rezist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu