Știți cum e când descoperi ceva ce îți place foarte mult și tot ce îți
dorești e să îl împarți cu toată lumea? Nu, nu am avut o revelație și nici nu
sunt pe cale să vă deconspir cine știe ce adevăr existențial. Doar să vă fac
cunoștință cu un makeup artist foarte bun. Nu e puțin nici asta, aș zice eu!
Pe Liliana Vasilescu, pentru că despre ea aș vrea să vă povestesc azi,
am cunoscut-o din întâmplare. Dar știți cum
se zice: cele mai bune lucruri se petrec adesea în mod neașteptat, complet
independent de voința ta (sau dacă nu se zice, o spun eu :D). Cum s-a petrecut
minunea? Căutam pe cineva care să mă machieze pentru o nuntă, și am adunat mai
multe nume. Nu, nu am făcut alegerea finală cu random.org, Liliana a fost
prima, dar trebuie să spun că nu graba mea m-a determinat să o aleg: am zis că,
la cât de frumoasă e, nu are cum să nu mă facă și pe mine așa.
Fast forward peste aproximativ o lună (sau something like that, nu sunt
prea bună la date, așa că dacă vreți să vă programați la Lili cu o lună înainte
și nu are loc, dont blame me :D). M-am trezit în ziua nunții după ce dormisem câteva
ore, afară era frig și întuneric, iar cu o zi înainte îmi apăruse un coș
nesuferit, așa, cu spirit festiv și el. Eram trasă la față după work, work,
work, work (cântă Riri acum) de vineri și mi se părea că în cearcănele mele s-a înecat tot întunericul
de pe pământ. Dar nu mă mai critic, veți vedea și voi cu ochișorii voștri în
imaginile de mai jos.
Suficient despre starea mea: m-am urcat mohorâtă într-un taxi, cu
geaca mea de piele roz pe post de alinare matinală, întrebându-mă dacă nu ar fi
mai bine să las și machiaj și aranjat și tot și să mai dorm cel puțin cinci
ore. La urma urmelor, o dimineață de sâmbătă pe săptămână are omul, nu? Dar nu
am făcut-o!
Cum am ajuns în mansarda lui Lili, sentimentul de tristețe mi-a dispărut.
Bine, e ceva normal ca o fată să se simtă minunat de cum dă cu ochii de sticluțe,
recipiente și cutiuțe pline de makeup (a se citi magie), dar a fost ceva mai
mult de atât. Încăperea era caldă și avea un aer de intimitate cum rareori mai
vezi.
Nu am să stau să vă povestesc acum despre cât e șmechere erau produsele
lui Lili și cum aș fi vrut să le iau pe toate acasă, nici despre cât de bine e
să te simți răsfățată sau să te bucuri de atingerea catifelată a minunățiilor
cosmeticii pe pielea ta.
Vreau însă să punctez două aspecte. Nu neapărat priceperea și talentul lui Lili, care sunt evidente atât pe mocuța mea, dar și pe toate imaginile de pe Facebook-ul ei, cât intuiția și „înțelepciunea” sa. Sună dubios? Vă explic îndată! Vi s-a întâmplat vreodată să mergeți la coafor și să știți cum ați vrea să arate părul vostru, însă să nu reușiți să vă explicați, să detașași imaginea din mintea voastră și să o puneți frumos în mâinile hairstylist-ului sau frizerului, mai simplu, dar totul să iasă perfect la final, să vă vedeți și cele mai neștiute dorințe îndeplinite? Da? Foarte bine! Pentru că mie nu! Poate și pentru că în mod normal știu foarte bine ce vreau (și aduc și poze), dar la machiaj nu a fost deloc așa. Aveam așa, ideea vagă că aș vrea smokey eyes, dar să nu fie nici negru, nici prea intens, cu gene false, dar deloc încărcat. Și totuși, să se vadă în poze! I know, sună aproape imposibil! Și totuși, ei i-a reușit de minune! Iar la sfârșitul ședinței, după ce m-am abținut cât am putut să nu arunc un ochi în oglindă, am fost super mega extra entuziasmată.
![]() |
| Si imaginile doveditoare...sorry about my face! |
Am zis că voi vorbi despre două lucruri! Al doilea, Lili e o fată super
și in real life, nu numai un makeup artist desăvârșit. Am stat de vorbă cu ea și
pot să vă certific asta. I s-a spus că ar trebui să picteze și pot să confirm că într-adevăr
are suflet de artistă. Dar e și dezghețată, degajată și cu noaptea în cap și,
mai important, își dorește să te facă pe tine frumoasă! Ceea ce se vede, nu
doar în răbdarea cu care încondeiază ochi și buze, dar mai ales în căldura și
dedicația ei.
Lili mi-a mărturisit că, până acum, nu i-a spus nicio clientă că nu-i place
machiajul pe care l-a realizat și că se teme de acest moment. Nu are niciun
motiv, după părerea mea! La cât e de talentată și intuitivă, atentă nu doar la
trăsături și imperfecțiuni, dar și la personalitatea și dorințele tale, nu are cum să nu aibă parte numai de realizări... pe bandă rulantă.
So, dacă veți avea nevoie de un makeup artist pentru un eveniment sau
pur și simplu pentru sufletul vostru de fată îndrăgostită de machiaj, apelați
cu încredere la Lili. O găsiți aici pe Facebook și, în rest, las imaginile să
vorbească.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu